Dare in plata – Contestatia formulata de creditor

darea-in-plata-min

Potrivit art. 7 din Legea 77/2016, in termen de 10 zile de la data comunicarii notificarii emise in conformitate cu dispozitiile art. 5, creditorul poate contesta indeplinirea conditiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

Un prim aspect, ce rezulta din dispozitiile legale amintite, consta in faptul ca respectiva contestatie poate sa vizeze strict neindeplinirea conditiilor de admisibilitate, neexistand posibilitatea invocarii unor alte aspecte precum: restantele acumulate de debitor, existenta unei executari silite incepute impotriva debitorului, posibilitatea financiara a debitorului de a achita creditul contractat.

Cu privire la procedura in fata instantei de judecata, desi art. 7 alin. 2 din Legea 77/2016 prevede că cererea se va judeca in procedura de urgenta, in practica, datorita volumului mare de dosare inregistrate pe rolul instantelor judecatoresti, primul termen se stabileste la aproximativ 2-3 luni din momentul inregistrarii contestatiei. Prin urmare, acest dosar se poate prelungi considerabil, fara a lua in considerare o eventuala suspendare a acestuia in situatia invocarii de catre creditor a exceptiei de neconstitutionalitate a unor prevederi ale Legii 77/2016.

In contestatiile promovate pana la acest moment de banci, in cadrul carora cabinetul nostru a formulat aparari in favoarea debitorilor, au fost invocate aspecte precum:

  • critici de neconstitutionalitate ale dispozitiilor art. 3, art. 4 alin 1, art. 5 alin 1 si 3, art. 7, art 8 alin 1 și 5, art. 10 și art. 11 din Legea 77/2016, solicitandu-se, in acelasi timp, si suspendarea judecatii litigiilor pana la solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate.

In ceea ce priveste suspendarea judecatii, subliniem faptul ca art. 413 alin 1 pct 1 Cod procedura civila reglementeaza un caz de suspendare facultativa a judecatii, ramanand asadar ca judecatorul sa aprecieze asupra necesitatii suspendarii. In aceste conditii, simpla invocare a exceptiei de neconstitutionalitate nu are drept consecinta suspendarea obligatorie a judecatii litigiului.

  • Referitor la conditiile de admisibilitate prevazute de art 5 din Legea 77/2016, creditorii au contestat aspecte precum: neindeplinirea de catre debitor a calitatii de consumator, faptul ca imobilul ipotecat nu ar avea destinatia de locuinta, lipsa atasarii cazierului judicar.